OLIMPIADA DE GEOGRAFIE 2019

                  Ca în fiecare an, luna martie este foarte aglomerată în concursuri și olimpiade pe discipline de studiu.

                   Anul acesta, liceul nostru a fost gazda  fazei județene a Olimpiadei de Geografie, astfel că, în data de 9 martie 2019, la Zimnicea, au fost prezenți 35 de elevi de la școlile gimnaziale și liceele teleormănene,  dornici să dea piept cu subiectele propuse spre rezolvare. Cei mai mulți au fost cei de clasa a VIII-a, 12, apoi  9 de clasa a IX-a, 6 de clasa a X-a, și câte 4 elevi de clasele a XI-a, respectiv a XII-a.

Testele au cuprins câte 5 subiecte  cu mai multe sub-subiecte, cu itemi diferiți: cu alegere multiplă, propoziții incomplete, argumentări si comparații, în majoritatea lor fiind însoțite de suporturi grafice, cartografice sau texte cu informații geografice preluate din diferite surse.

Unitatea  noastră școlară a fost reprezentată de 4 elevi, rezultatele obținute ne îndreptățesc să ne declarăm mândri:

Țancu Isabelle, clasa a XII-a B – locul I, calificată la etapa națională (pregătită de prof. Tănăsescu Mihaela);

Calotă Alexandra, clasa a IX-a A, locul IV;

Grasu Alexandru, clasa a X-a A locul III;

Liseanu Daniela clasa a XII-A locul II (ultimii trei fiind pregătiți de prof. Mărunțelu Eugen).

Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru rezultate, iar elevei Țancu Isabelle  mult succes la etapa națională!

 

 

Prof. Eugen Mărunțelu

2019-03-13T10:30:54+02:00